
Grație inițiativei domnului Veaceslav Pelivan , care nea îndemnat să păstrăm natura și să trecem la un Pom de Crăciun artificial, agenții economici din localitatea Selemet, băștinași de pretutundeni au dat startul colectării de fond pentru achiziționarea acestuia.
Pentru că nu avem toată suma necesară acumulată am stabilit o înțelegere cu compania de livrare printr-o scrisoare de garanție, să ne ofere acest Pom în avans. Am reușit …în câteva zile pomul își va îmbracă hainele de sărbătoare.
Ținem să mulțumim mult tuturor oamenilor, agenților economici, băștinașilor care ne ajută prin sponsorizarea acestui fond .
Suntem deschiși cu recunoștință să continuăm în măsura posibilităților.
Mulțumim enorm echipei noastre care și în această zi de odihnă sau implicat voluntar în lucrările de amenajare a pomului de Crăciun.
Vom continua zilele următoare să finalizăm aceste lucrări.