Ședință de coordonare – Programul de Granturi Mici în Parteneriatul nr. 12.

Ședință de coordonare – Programul de Granturi Mici în Parteneriatul nr. 12.

2
DISTRIBUIȚI
Reprezentanții autorităților publice locale din Parteneriatul nr. 12 ( Selemet, Satul Nou, Suric, Sagaidac și Codreni) s-au întrunit într-o ședință de coordonare dedicată implementării Programului de Granturi Mici în cadrul proiectului Mă Implic – Proiect de implicare civică în guvernarea locală .
În cadrul discuțiilor au fost stabilite prioritățile tematice pentru inițiativele civice, tipurile de proiecte care pot fi susținute și pașii de organizare a procesului participativ în comunități.
Programul își propune să implice cetățenii, organizațiile locale și instituțiile publice în identificarea și soluționarea problemelor comunitare, prin idei concrete care pot fi implementate în parteneriat cu APL-urile.
În perioada următoare va fi lansat #apelul de identificare a liderilor locali și a inițiativelor civice, care vor fi dezvoltate și implementate în cadrul Parteneriatului
nr.12.
Procesul va include activități participative de tip Laborator de Inovație Civică, unde cetățenii vor putea propune soluții pentru problemele comunității și vor concura pentru finanțare prin micro-granturi.
Prin această inițiativă se urmărește implicarea activă a comunității în dezvoltarea locală și crearea unor soluții practice, cu impact direct asupra calității vieții în localități.
Guvernul Elveției sprijină comunitățile rurale din Republica Moldova indiferent de apartenența politică, iar recunoașterea corectă a acestui suport este esențială atât pentru transparență, cât și pentru menținerea relației de încredere cu donatorul.