
Rețeaua Ambasadorilor Locali pentru Integrare Europeană a reunit astăzi primari și specialiști din administrația publică locală, inclusiv și din cadrul Primăria Satului Selemet în cadrul atelierului de lucru dedicat transformării digitale a autorităților publice locale, organizat de SALAR International, prin proiectul moldo-suedez PACE Local: Autorități Publice Locale, Implicare Cetățenească, în parteneriat cu Congresul Autorităților Locale din Moldova
În cadrul atelierului au fost discutate oportunitățile și provocările digitalizării serviciilor publice locale, precum și pașii necesari pentru modernizarea administrațieqi publice și îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor. Participanții au analizat modul în care instrumentele digitale pot contribui la servicii mai accesibile, mai rapide și mai eficiente la nivel local.
Evenimentul a inclus prezentarea experienței Suediei în dezvoltarea administrației publice locale și în furnizarea serviciilor publice eficiente, precum și un exercițiu practic privind evaluarea serviciilor publice locale și a instrumentelor digitale utilizate de primării.
Atelierul reprezintă un pas important pentru crearea unui Grup de Lucru dedicat digitalizării serviciilor publice locale, care va sprijini autoritățile publice locale în dezvoltarea și implementarea unor servicii moderne, aliniate bunelor practici europene.




